A.Componentele interne ale unui PC.

18.A. Componentele interne unui PC:

1.Procesorul
 
Microprocesorul, uneori numit și procesor, este unitatea centrală de prelucre a informației (CPU) a unui calculator sau sistem structurat funcțional, care coordonează sistemul și care, fizic, se prezintă sub forma unui cip electronic (circuit integrat). El controlează activitățile întregului sistem și poate prelucra datele utilizatorului. Este elementul principal al sistemului de calcul fiind ,,creierul" computerului, piesa ce are rolul de a dirija celelalte dispozitive , de a împarti sarcini fiecareia , de a coordona si  verifica executia sarcinilor primite . Un calculator nu poate functiona fara procesor . Microprocesorul asigură procesarea instrucțiunilor și datelor, atât a celora din sistemul de operare al sistemului, cât și a celora din aplicația utilizatorului, și anume le interpretează, prelucrează și controlează, execută sau supervizează transferurile de informatii și controlează activitatea generală a celorlaltor componente care alcătuiesc sistemul de calcul.
Procesoarele au avut evolutie rapida de la 8088,8086…80486 si culminand cu cele moderne de azi, productia fiind asigurata în principal de firma Intel - printre primii producatori de procesoare destinate utilizatorilor privati . Alte firme producatoare sunt AMD , Cyrix , ITD . Procesoarele produse de AMD si Cyrix sunt mai ieftine decât cele produse de Intel si au o arhitectura compatibila cu cele produse de Intel , însa se dezvolta separat .
Trebuie amintit ca un calculator poate avea unul sau mai multe procesoare . Placile de baza ‘normale’ permit prezenta unui singur procesor , însa sunt producatori ce ofera optiunea de ‘dual procesor’ . Astfel în sistemele produse de Digital , HP se pot întâlni între 2-8 procesoare . Problema este ca numai anumite sisteme de operare stiu sa foloseasca multiprocesarea (Linux , SunOs , Unix , WindowsNT) . Astfel în Windows 9x prezenta unui processor suplimentar nu va influenta cu nimic performanta sistemului . Sistemele multiprocesor sunt folosite în servere sau în statii de lucru cu flux mare de date (CAD , GIS , etc) . Un alt motiv de a folosi un sistem multiprocesor este securitatea oferita . Astfel în cazul unei defectiuni produse la unul din procesoare conducerea va fi luata de celalalt .

2.Memoria
 
În cadrul unui sistem de calcul memoria ocupă un loc important reprezentând „depozitul de informații” (date și program) al acestuia. Există două arhitecturi consacrate în ceea ce privește organizarea sistemului de memorie: von Neumann și Harvard. În cazul arhitecturii von Neumann memoria este văzută ca un tot unitar în care se află atât programele cât și datele; în cazul arhitecturii Harvard memoria este împărțită în două părți distincte, memorie program și memorie de date.
Sistemele de calcul de uz general actuale (sistemele desktop, serverele etc.) au o organizare de von Neumann în timp ce sistemele dedicate de tip embedded au o organizare de tip Harvard. Arhitectura von Neumann este specifică sistemelor de calcul de uz general datorită flexibilității care o oferă permițând utilizarea memoriei în funcție de scopul sau de funcționalitatea dorită la un moment de timp dat. Sistemele embedded având o funcționalitate fixă și fiind supuse unor restricții în ceea ce privește modul de funcționare (consum redus, cost redus, un număr mic de circuite componente) exploatează mult mai bine arhitectura Harvard.
În cazul arhitecturii von Neumann memoria este văzută ca un tot unitar în care se află atât programele cât și datele. În cazul arhitecturii Harvard memoria este împărțită în două părți distincte, memorie program și memorie de date.
Sistemele de calcul de uz general actuale (sistemele desktop, serverele etc.) au o organizare de von Neumann în timp ce sistemele dedicate de tip embedded au o organizare de tip Harvard. Arhitectura von Neumann este specifică sistemelor de calcul de uz general datorită flexibilității care o oferă permițând utilizarea memoriei în funcție de scopul sau de funcționalitatea dorită la un moment de timp dat. Sistemele embedded având o funcționalitate fixă și fiind supuse unor restricții în ceea ce privește modul de funcționare (consum redus, cost redus, un număr mic de circuite componente) exploatează mult mai bine arhitectura Harvard.

In configuratia unui sistem de calcul întalnim doua mari tipuri de memorii – RAM si ROM. Memoria este spatiul de lucru primar al oricarui calculator . Lucrând în tandem cu CPU (procesorul) are rolul de a stoca date li de a procesa informatii ce pot fi procesate imediat si în mod direct de catre processor sau alte dispozitive ale sistemului . Memoria este de asemenea legatura dintre software si CPU . Memoriile care nu sunt capabile să rețină date în absența alimentării cu energie electrică se numesc volatile, termenul opus fiind de non-volatile.
Implementarea fizică diferă între memoria program și memoria de date, cele două tipuri de memorie fiind implementate cu circuite electrice de memorie volatilă – circuite de memorie RAM (memoria de date) și circuite de memorie non-volatile – circuite de memorie ROM (memoria program). Utilizarea memoriei de tip ROM, în cazul memoriei program, asigură non-volatilitatea informațiilor în lipsa memoriei secundare.
Din punct de vedere intern memoria RAM este aranjata într-o matrice de celule de memorie , fiecare celula fiind folosita pentru stocarea unui bit de date (0sau1logic) . Datele memorate pot fi gasite aproape instantaneu (timp de ordinul zecilor de ns) prin indicarea rândului si coloanei la intersectia carora se afla celula respectiva(tip matrice) . Se deosebesc doua tipuri de memorie :
SRAM(Static Ram) si DRAM(Dynamic Ram) .
Tehnologia DRAM este cea mai întâlnita în sistemele actuale , trebuind sa fie reimprospatata de sute de ori / secunda pentru a retine datele stocate în celulelede memorie (de aici vine si numele) ; fiecare celula este conceputa ca un mic condensator care stocheaza sarcina electrica .
Este prezenta sub doua tipuri de module : SIMM-urile si DIMM-urile . SIMM-ul a fost dezvoltat cu scopul de a fi o solutie usoara pentru upgrade-uri . Magistrala de date este pe 32 biti , fizic modulele prezentând 72 sau 30 de pini . DIMM-ul a fost folosit întâi la sistemele MacIntosch dar a fost adoptat pe PC-uri datorita magistralei pe 64 de biti , având 128 pini .
Tipurile de memorie DRAM sunt : FPM (Fast Page Mode) , EDO(Extended Data Out) , SDRAM (Synchronous DRAM),DDRAM(Double Data Random Access Memory) - DDR,DDR II,DDR III,DDR IV . Cele mai rapide sunt DDRAM-urile, fiind si cele mai noi , oferind timpi de acces mici.

3.Placa de baza
   
Este o componentă hardware foarte complexă pe care sunt montate toate celelalte componente hardware ale unui PC.Este o componenta principala a calculatorului. Pe langa aceasta functie , de support pentru celelalte componente , are rolul de a regla si  distribui tensiune procesorului si celorlalte componente . O placa de baza de calitate, are variatii mici al intensitatii curentului 'livrat' si mai multe valori ale tensiunii pe care o poate furniza . Pe o placa de baza se afla si soclul pentru procesor - un 'socket' în care se introduce procesorul .
Placa de baza mai include controllere si conectori pentru hard-disk , floppy-disk , tastatura , port serial , optional PS/2 si USB,etc.
 
Plăcile de bază pentru PC-uri sunt de diverse dimensiuni, fapt care dicteaza si marimea carcasei PC-ului:
Extended ATX
ATX
microATX
BTX
mini-ITX
nano-ITX
pico-ITX
 

Componentele plăcii de bază la PC-uri:
 

a.Chipset (northbridge și southbridge) Un chipset se referă la un grup de circuite integrate, sau cipuri, fabricate pentru a lucra împreună. În cele mai multe cazuri, acestea sunt fabricate într-un singur produs.Chipset-ul plăcii de bază. Pentru placa de bază, chipset-ul reprezintă componenta principală, influențând foarte mult performanța plăcii de bază. Este coordonatorul componentelor esențiale din sistem, prin urmare, performanțele chipset-ului plăcii de bază condiționează performanța configurației. Are două componente principale, northbridge și southbridge, ambele îndeplinind funcții distincte.
Conexiunea dintre aceste doua parti ale chipsetului (de dorit cat mai rapida) este implementata diferit de catre diversii producatori (de exemplu VIA a implementat tehnologia V-Link, SiS a implementat tehnologia MuTIOL etc.). In alegerea unui chipset, in afara de indicii de performanta evidenti cu care se prezinta fiecare, mai trebuie tinut cont si de facilitatile suplimentare oferite, de exemplu video sau sunet integrat, caz in care nu mai aveti nevoie de componente separate pentru subsistemul video sau audio.
Totuși, de reținut că soluțiile "integrate" în chipset, nu vor egala ca performanță componentele separate, "dedicate". Principalii producători de chipset-uri pentru plăci de bază sunt pentru platforma Intel: Intel, VIA, NVIDIA, ATi și SiS, iar pentru platforma AMD: NVIDIA, VIA, ATi, ALi și SiS.

b.Soclul (socket) procesorului - acesta poate diferi de la o placa de baza la alta, in functie de procesorul folosit.

c.Sloturi RAM - sunt socluri unde se conecteaza memoria

d.Sloturi ISA, PCI, PCI-Express, AGP - conectori pentru placi auxiliare optionale, placi de extensie (modemuri , placi video, placi de retea , placi de sunet , etc). Sloturile pot fi diferentiate în  functie de diferentele constructive : VL-BUS , ISA , EISA , PCI ,PCMCIA, AGP . 

e.Cip BIOS - BIOSul (Basic Input Output System) este o componentă a calculatoarelor care face legătura dintre componentele hardware și sistemul de operare utilizat de către mașina respectivă.
Câteva dintre companiile producătoare de BIOS-uri sunt: Award, AMI și Phoenix.
BIOS-ul îndeplinește trei funcții fundamentale:
- Controlul dispozitivelor la pornire POST
- Încărcarea sistemelor de operare
 Este o interfață de programe, între programe și partea hardware a calculatorului personal.BIOS–ul izolează sistemul de operare și programele din mașină de particularitățile tehnice ale dispozitivelor fizice concrete și permite programatorilor să folosească operații de intrare/ieșire în interiorul programelor pe care le creează, fără a lua în seamă adresele dispozitivelor sau caracteristicile tehnice ale masinii. Pentru a fi performant și rentabil, programul trebuie gândit pentru toate tipurile de arhitecturi fizice, pentru a putea fi executat sub orice platformă fizică sau software, condiție numită portabilitate, și care separă limbajele de programare de nivel jos (Asamblare) de cele de nivel înalt (tip C, C++, Java).
În afară de aceasta, BIOS-ul asigură un șir de servicii de sistem; de exemplu, permite a se afla dimensiunile memoriei calculatorului personal sau data și ora zilei curente, sau configura modul in care se folosesc dispozitivele fizice în momentul pornirii mașinii etc. Se recomandă de a efectua accesul la BIOS nu prin manipulare directă ci prin porturile de Intrare/Ieșire la scrierea atât a programelor de sistem cât și a programelor aplicații.
Programarea la nivelul BIOS-lui micșorează dependența programelor de schimbarea parametrilor tehnici ai calculatorului personal și prin aceasta mărește mobilitatea lor. Funcțiile de bază al BIOS–ului se caracterizează prin:
- testarea calculatorului personal la punerea în priză
- asigurarea controlului dispozitivele externe
- servicii de sistem 

f.Bateria BIOS-ului - Tine alimentat BIOS-ul.Fara ea nu functioneaza sistemul deoarece nu functioneaza cip-ul BIOS, care e accesat la pornire.
 

g.Porturi USB, SATA, eSATA, PATA, Firewire, S/PDIF (analog, optic) - porturi de legatura(conectori) pentru diferite dispozitive periferice.
Porturile seriale sunt destinate conectarii în exterior a dispozitivelor: modem,mouse, tastaura. Versiunile mai noi  poseda cache si o interfata ce 'gîndeste' singura degrevând procesorul .
Porturile paralele sunt destinate conectarii imprimantelor sau altor dispozitive ce functioneaza pe acest tip de port (scannere, placi de achizitie, etc) .
 

h.Headere USB, CD-IN, Firewire, S/PDIF - sunt componente optionale care fac legatura cu diverse dispozitive.




4.Hard Disk-ul
 
Este un dispozitiv electronic-mecanic pentru stocarea sau memorarea nevolatilă (permanentă) a datelor. Utilizatorul normal nu poate sau nu are voie să despartă discul de circuitele de comandă corespunzătoare, împreună ele formează așa-numitul hard drive, hard disk drive sau, prescurtat, HDD. HardDisk-ul este dispozitivul de stocare a informatiilor dintr-un PC. El comunica cu placa de baza cu ajutorul unei interfete. Interfata pentru hard-disk poate fi inclusa (în cele mai multe cazuri este) pe placa de baza sau poate fi achizitionata ca  placa de extensie separata . Controllerele pentru hard-disk , ca si hdd-urile de altfel, pot fi de mai multe tipuri constructive : IDE (EIDE),SCSI(Small Computer System Interface),SATA (prescurtare de la serial ATA) permit conectarea fiecărui disc pe propriul canal (cu un set propriu de porturi intrare/ieșire). Astfel se elimină problemele cauzate de arhitectura PATA (parallel ATA).Standardul inițial numit SATA I a fost proiectat pentru un transfer de date (o viteză) de maximum 1,5 Gbit/s (echivalent cu circa 150 megabait/s, MB/s). Standardul actual folosit se numește SATA II și este proiectat pentru maximum 3 Gbit/s = circa 300 MB/s.Ratele de transfer pot fi influențate atât de fragmentarea sistemului de fișiere cât și de dispunerea fișierelor in dosare.
Controlerele SATA se leagă de discurile SATA prin cabluri cu conectori de tip SATA identici la ambele capete. Termenul eSATA (de la "external SATA") se referă la conectoare îmbunătățite (mai robuste) față de cele ale cablurilor SATA obișnuite.
Hard-diskurile SCSI necesita un controller special , interfata SCSI fiind mai avansata decat EIDE , mai scumpa , cu performante mai mari , având avantajul de a putea conecta pe acelasi controller si cablu  scannere , hard-diskuri , unitati floppy, cdrom, etc, un numar total de 8 dispozitive SCSI suportate simultan . Avantajele SCSI sunt multiple: poate conecta pe aceeasi magistrala 8 dispozitive diferite simultan  (IDE - 2 dispozitive si acele HDD sau CD-ROM); lungimea panglicii SCSI - 10-25 m , viteza maxima 80Mb/sec wide ultra2 SCSI; gabaritul redus. SCSI utilizeaza cozi de mesaje. Hard-diskurile SCSI au fost întotdeauna cu un pas în fata celor IDE , astfel capacitatile au fost mai mari si viteza de transfer net superioara , cel mai rapid hard-disk IDE actual are o rata de transfer  maxima de 66Mb/sec (UDMA/66). Marimile hard-diskurilor singulare sunt cuprinse între 20Mb si 4T. Aceasta capacitate poate fi extinsa prin intermediul discurilor RAID sau prin tehnologia de clustering (conectarea mai multor hdd-uri astfel ca sistemul sa le vada ca fiind unul singur; aceasta tehnologie este folosita si în procesarea paralela) .

5.Floppy Disk-ul


În sistemele mai vechi, care nu suportă specificația "El Torito" de încărcare de pe CD-ROM, unitatea de dischetă oferă singura metodă de încărcare inițială a unui sistem de operare sau de a rula programe de diagnosticare încărcabile. Sistemele mai noi, care suportă specificația "El Torito" (CD-uri încărcabile) nu necesită unități de dischetă, deoarece pot încărca sistemele de operare și programele de diagnosticare direct de pe un CD. Chiar dacă în prezent sunt disponibile dispozitive de stocare de capacitate mai mare și majoritatea sistemelor moderne pot fi încărcate direct de pe discuri CD-ROM, este foarte probabil ca unitatea de dischetă să rămână ca o componentă în sisteme pentru încă multă vreme. Atât unitățile de tip "Zip", cât și cele LS-120 (SuperDisk) au eșuat în tentativa de a înlocui pe piață unitățile de dischetă în noile PC-uri.

Floppy Disk-ul este un dipozitiv de memorie externă pentru stocarea de date pe un disc magnetic flexibil rotitor,numit discheta, care poate fi transportat, introdus și utilizat pe alte computere, dacă dispun de o unitate de dischete . Un dispozitiv asemănător, dar cu discuri rigide și capacități mult mai mari, este HardDisk-ul

Discheta este compusă dintr-un mic disc din plastic subțire și flexibil, acoperit cu un strat de o substanță magnetică, pe care se pot înregistra date prin tehnologia specifică înregistrărilor magnetice. Ca dischetele să poată fi folosite pe computer, acesta trebuie să dispună de o unitate de dischetă (floppy disk drive sau FDD). Volumul de date care poate fi înregistrat pe o dischetă este relativ mic în comparație cu alte dispozitive de stocare: 2.88 sau1.44 MB pe dischete cu diametrul de 3,5 inch (1 inch = 1țol = 2,54 cm), față de valori de mii de ori mai mari pe un HardDisk. Totuși, discheta este uneori folosită încă și în ziua de azi la transferul de fisiere (date) de la un computer la altul, precum și la stocarea volumelor mici de date.

Dischetele pot fi deteriorate cu ușurință în următoarele împrejurări:

    * Atingerea suprafeței de înregistrare cu degetele sau cu orice altceva
    * Scrierea pe o etichetă de dischetă (atașată pe dischetă) cu pixul sau cu creionul
    * Îndoirea dischetei
    * Stropirea dischetei cu cafea sau alte substanțe
    * Supraîncălzirea dischetei (lăsând-o la soare sau lângă un radiator, de exemplu)
    * Expunerea unei dischete la câmpuri magnetice parazite

 Pe placa de baza exista si un controller de floppy disk, care poate fi de 3,5' sau 5,25', modelele mai vechi nu mai sunt suportate. Astfel disketele sunt folosite cu unitatea floppy având capacitate neformatate de 2Mb, prin formatare MS DOS-1,44Mb. Exista unitati de dischete care suporta dischete de mare densitate de 100-200Mb, nestandard (Sony , Travan) si care pot citi si dischetele de 3,5'; interfata este separata pentru acest tip de unitati de dischete.

6.Dispozitivele de stocare magneto-optice
 
Dispozitivele de stocare magneto-optice (MO) sunt folosite în special pentru back up-ul fișierelor de pe PC. După cum sugerează și termenul folosit, aceste dispozitive utilizează tehnologii magnetice și optice pentru a stoca o cantitate mare de date. Un disc magneto-optic are un aspect similar cu o dischetă magnetică de 3.5 inch (aproximativ 90 mm) și o dimensiune puțin mai mare decât aceasta. Spre deosebire de dischete, care pot stoca 1.44 MB de date, un disc magneto-optic poate stoca o cantitate mult mai mare de date, variind de la 100MB pană la câțiva GB.În ceea ce privește viteza de acces la date, acestea sunt mai rapide decât dischetele dar mai lente decât unitățile de hard-disk. Produsele ce folosesc tehnologii de înregistrare magneto-optice au fost lansate spre comercializare încă din anul 1989.Discul este realizat dintr-un material feromagnetic sigilat sub un înveliș de plastic. Nu există contact fizic în timpul citirii sau înregistrării. În timpul citirii un fascicul laser este proiectat pe disc, în funcție de starea magnetică a suprafeței lumina reflectată variază datorită efectului magneto – optic al lui Kerr. În timpul înregistrării, puterea laserului este mărită în așa fel încât temperatura materialului atinge punctul Curie într-un anumit loc. Acest lucru permite unui electromagnet poziționat pe partea opusă a discului să schimbe polaritatea magnetică locală, iar polaritatea este reținută în momentul în care temperatura scade.
Fiecare ciclu de scriere necesită două treceri: una pentru a permite laserului să șteargă suprafața și una pentru a permite magnetului să scrie informația. Prin urmare timpul de scriere este de două ori mai mare decât timpul de citire. În 1996 a fost introdusă o tehnologie de suprascriere directă pentru discurile de 90 mm, care evită trecerea inițială corespunzătoare ștergerii. Acest lucru necesită dispozitive speciale.
Dispozitivele magneto-optice verifică implicit informația după ce s-a efectuat scrierea pe disc și sunt capabile să detecteze și să semnaleze imediat eventualele probleme către sistemul de operare. Asta înseamnă că scrierea durează, de fapt, de trei ori mai mult decât citirea, prin urmare dispozitivul este fiabil, spre deosebire de tehnologiile CD-R și DVD-R cu ajutorul cărora informațiile sunt scrise pe discuri fără a face o verificare în prealabil a integrității datelor. Folosirea unei unități magneto-optice se aseamăna mai mult cu folosirea unei unități de dischetă, decât cu folosirea unui CD-RW.
În anul 1997 s-a înregistrat un progres considerabil în tehnologia magneto-optică o dată cu lansarea de către Plasmon a unității DW260. Aceasta folosea tehnologia de Suprascriere Directă cu Lumină Modulată în Intensitate (Light Intensity Modulated Direct OverWrite) pentru a atinge un nivel superior de performanță.
Discurile de 130mm aveau capacități ce variau între 650MB și 9.2GB, dar acestea erau împărțite în jumatate pentru fiecare față a discului. De exemplu, discurile de 2,6GB aveau o capacitate formatată de 1.2GB per față. Discurile de 130mm erau întotdeauna SCSI. Discurile de 90mm puteau stoca date doar pe o singură față, dar erau disponibile în formate SCSI, IDE și USB, capacitățile acestora variind între 128MB și 2.3GB.Erau folosite pentru stocarea datelor de către corporații.
Aceste dispozitive sunt comune în unele țări precum Japonia, în timp ce pe continentul European și în Statele Unite nu mai sunt utilizate.
 
7. Dispozitivele optice de citire/scriere
 
CD-ROM,CD-RW, DVD-RW, Blue-ray Disc - sunt aparate care citesc/scriu date in mod optic,cu ajutorul unui dispozitiv laser special. Folosesc medii de stocare speciale in forma de disc.Datele sunt stocate prin asa zisele "gropi si terenuri",este folosita o codare non-return-to-zero, inverted: o schimbare din groapa in teren indica un unu, in timp ce un nicio schimare reprezinta o serie de zerouri. Trebuie sa fie cel putin doua si nu mai mult de zece zerouri intre fiecare unu; numarul de zerouri este dat de lungimea gropii.Mediile sunt din policarbonat de plastic aproape pur,sunt sensibile la deteriorari atat din cauza folosirii in mod normal cat si din cauza expunerii mediului inconjurator. Zgarieturile pot fi reparate prin reumplerea lor cu un plastic refractant asemanator, sau prin netezire.

8.Modem-urile si placile de retea

Modemurile sunt dispozitive destinate conectarii la Internet si intre calculatoare cu ajutorul liniei telefonice . Pot fi de doua tipuri constructive : interne si externe . Modemurile interne se instaleaza într-un slot PCI sau ISA având integrate portul serial propriu. Ofera conectari la viteze cuprinse între 600bps si 56700bms . Unele versiuni ofera si capabilitati fax si voice , viteza maxima de primire/trimitere a unui fax fiind de 14400bps . Exista un numar mare de protocoale de corectie si compresie pentru modemuri , ce au rolul de a pastra integritatea datelor transmise (V32/V42,K5Flex,etc).
Placa de rețea, numită și „adapter card” sau „placă cu interfață de rețea”, este o piesă electronică proiectată pentru a permite calculatoarelor să se conecteze la o rețea de calculatoare. Termenul corespunzător în engleză este Network Interface Card (NIC). Pentru PC-uri, placa este de obicei opțională; când este instalată într-un computer ea permite accesul fizic la resursele rețelei. Rețeaua permite utilizatorilor să creeze conexiuni cu alți utilizatori, în principiu pe două căi: prin cablu fizic, sau printr-o tehnologie radio, deci fără fir, de tip wireless. În ziua de azi conectarea la Internet (pe calea: PC - placă de rețea - rețea până la furnizorul de conexiune cu Internetul - Internet) a devenit primordială și foarte răspândită.Fiecare placă de rețea poartă un identificator unic propriu, care îi permite să fie adresată și regăsită chiar și în rețelele cele mai mari, de întindere globală maximă.

9.Placa Video

Placile video sunt dispozitive ce fac legatura intre procesor sau sistem si monitor. Au rolul de a afisa pe monitor datele procesate de CPU (de fapt rezultatul acestor procesari). Se conecteaza pe placa de baza printr-un slot PCI,PCI-express sau AGP. Placile video pot contine acceleratoare 3D care degreveaza procesorul, versiunile profesionale incluzand chiar 2 procesoare 3D pe placa video. Sunt dotate cu memorie (VRAM). Reprezinta o componenta importanta a sistemului, viteza sa influentand în mare parte pareformanta sistemului. În functie de cantitatea de memorie existenta pe placa video rezolutiile la care poate lucra sunt diferite. Placile video bune ofera si o rata de reimprospatare a imaginii optima ce reduce riscul aparitiei afectiunilor oculare .Din 2003 ATI și NVIDIA au dominat piața plăcilor video cu liniile Radeon și respectiv GeForce.
 
10.Placa de Sunet

Placile de sunet sunt dispozitive ce au rolul de a reda informatia binara sub forma de sunet, sau de a converti sunetele în divere formate. Astfel o placa de sunet se conecteaza la slotul PCI, apoi la CD-ROM printr-un cablu separat.
Placile de sunet  din ziua de permit redarea spatiala a sunetului,sunetul de inalta definitie si diferite efecte .


11.Sursa

Este componenta hardware care face alimentarea tuturor componentelor unui PC.Este legatura dintre reteaua electrica si PC-ul propriu-zis.Asigura tensiunile electrice functionarii componentelor din care este alcatuit PC-ul.Se conecteaza prin cabluri si conectori la placa de baza. Elibereaza mai multe tensiuni si intensitati de alimentare si intra in functiune ori de cate ori pornim computerul.

12.Coolere-le(ventilatoarele)


Orice PC in timpul functionarii se incalzeste.Toate componentele electronice degajă căldură în timpul funcționării, proporțională cu frecvența de tact. Asadar au nevoie de racire, pentru a nu se defecta. Aceasta se realizeaza cu diferite dispozitive de racire,dar in mod obisnuit cu ajutorul asa numitelor coolere(ventilatoare).

Coolerele obișnuite sunt de forma unui radiator și sunt din aluminiu, cupru (sau o combinație între cele două), eventual fiind prevăzute cu un mic ventilator pentru disiparea mai rapidă a căldurii. Alte soluții de răcire sunt mai complexe și mai scumpe, printre acestea numărându-se: răcirea cu apă sau alte lichide, dispozitive termoelectrice (care utilizează efectul Peltier), convecție forțată, prin schimbare de fază sau utilizarea de azot lichid (care fierbe la -196 °C), heliu lichid (-269 °C) sau „gheață uscată” (dioxid de carbon în formă solidă). Aceste ultime soluții sunt foarte costisitoare și pot fi folosite numai pe o durată scurtă, în general pentru obținerea de recorduri si la experimente. Ventilatoarele se pot intalni la urmatoarele dispozitive:sursa de alimentare, procesor, placa video si mai sunt intalnite ca ventilatoare suplimentare la diferite tipuri de carcase. Rolul lor este de a disipa caldura, asigurand racirea si ventilarea corespunzatoare a dispozitivelor care se incalzesc.